Thursday, December 21, 2006

Frica
Michele are 9 ani si traieste intr-un satuc numit Aqua Traverse. Un satuc format din doar patru case, ceva mai mic cu greu poate exista. Are citiva copii cu care se joaca si unul pe care-l crede prieten. Tocmai acela il va trada, ii va minimaliza secretul pina la valoarea nimicului. Intr-o zi, Michele descopera, din intimplare, un alt copil, tinut intr-o groapa, nemincat, legat de glezna cu un lant gros de fier care-i maltrateaza pielea, acoperit cu o patura fetida si care nu-si poate deschide ochii din cauza crustelor care-i acopera. Aici incepe, de fapt, povestea lui Michele. Din momentul in care destinul lui incepe sa fie apasat de existenta captiva a celuilalt, de promisiunile pe care i le face lui Filippo, de mincarea pe care i-o duce pe furis, de apa pe care i-o da sa bea. Toate astea in timp ce tocmai in casa lui se string sechestratorii. Iar unul dintre ei e tatal lui Michele. Atunci incepe frica pustiului. Frica maladiva, compacta, palpabila, cu sudori prelinse pe timple si fiori care-i ingheata spinarea. Frica de mostrii inchipuiti in mintea lui de copil. Apoi frica de oameni, chiar de cei mai apropiati, pe care ii credea puri si cinstiti. E acel soi de maturizare fortata, ale carei urme adinci si dureroase se vor vedea in anii maturitatii adevarate. In final, impotriva tuturor, Michele isi domina teama si il elibereaza pe Filippo. Va primi in locul lui glontul tras de insusi tatal lui Michele. Dar nu-i va mai fi frica niciodata. Sau poate da. Cind va descoperi din nou ca oamenii nu sint ceea ce par. Ca tradarea e posibila, se napusteste asupra-ti din orice colt. Ca rautatea ia deseori forme extreme. Si pina si un copil de 9 ani poate vedea asta. Sau mai ales el.

P.S. Am terminat ieri cartea "Mie nu mi-e frica" de Niccolò Ammaniti. M-a atins foarte tare si n-am putut s-o las din mina. De mult nu mi s-a mai intimplat sa caut cu ochii in josul paginii ca sa vad ce urmeaza. Acum insa da. Mie mi s-a parut ca merita. Si mie mi-e uneori (deseori) frica de lucruri mult mai marunte.

4 comments:

Anonymous said...

Io non ho paura! Despre cartea asta e vorba...o carte minunata, dupa care s-a facut un film superb, pe care l-am vazut in urma cu ceva vreme...
In ultimele minute ale filmului lacrimile mi l-au prelins siroaie pe obraji...
Lumi, si filmul e, cred eu, la fel de bun ca si cartea, sa-l vezi...mi se inmoaie sufletul in mine doar cand ma gandesc la el.

lumi said...

n-am vazut filmul, ingrid, dar am incredere in sugestia ta. de obicei, acord mai mare credit cartilor decit in filmelor, iar in ultimul timp 100%. o dezamagire majora a fost pentru mine "parfum de femeie". cartea e super, dar filmul, desi bun, are acea amprenta de hollywood care strica magia din pagini. asta cred eu.

Anonymous said...

Am vazut cindva un sat cu 50 de case in care nu se afla nici un om viu. In spatele ferestrelor se miscau perdele din dantela vechi si murdare, dar nu se afla nimeni in spatele lor. Totusi, ochi de foc ma priveau de pretutindeni.
In stinga drumului se afla un deal, iar in virful lui niste bolovani uriasi. Am aflat ca se numesc "Pietrele Dracului".
In fata, un alt deal. Se cheama "Comoara". Un localnic a incercat, cu o jumatate de veac in urma, sa dezgroape aurul. Dupa doua nopti a coborit carunt. A spus ca a vazut celebrele flacari albastrii ce strajuiesc comorile.
Si ca l-a vazut pe Diavol.
Satul chiar exista. A fost al bunicilor mei si e parasit de 20 de ani.

Anonymous said...

O carte minunata, scrisa de Niccolo Ammaniti, un autor tanar, foarte apreciat in europa. Inscenarea cartii e la fel de buna.
Cartea ne poarta in lumea infantila prin care toti am trecut cu mai mult sau mai putin suspans.
Viata lui Michele, pusti la 9 ani e plina de peripetii, frici si intrebari fara raspuns. Michele e copilul din noi care trebuie sa infrunte inselatoriile vietii nevand frica de nimic.
Cartea merita citita.