Fals jurnal de calatorie (2.1)

Egipt in decembrie. Am plecat din Cairo spre Hurghada cu autocarul. O zi intreaga. Spre seara am ajuns. Pe atunci, Hurghada era o statiune in constructie. Citeva hoteluri terminate, multe abia se ridicau, o gramada de terenuri goale, pline de buruieni, intre ele. Am stat intr-o vila mai veche, frumoasa, cu balcon care dadea spre gradina. In dimineata urmatoare, n-am rezistat si am dat 12 dolari (era cea mai ieftina excursie optionala) pentru o plimbare pe Marea Rosie cu barcuta cu fund de sticla. Apa era stravezie, de un verde deschis, incredibil. Unul dintre tipii din barca a sarit si ne-a adus, pentru citeva lire, o bucata de coral pe care o smulsese din habitatul ei. Desi era interzis. O mai privesc si acum cu mare drag, ca pe o floare rara. Si am mai vazut, pe plaja, o pasare alba care pasea nestingherita printre turisti, purtindu-si cu mindrie ciocul lung. Asta a fost Hurghada. Din nou autocar si, in fine, am ajuns la Nil. Nu mai retin ordinea... Am vazut templele din Luxor, Karnak, Edfou, am mers in Valea Regilor, am fost la Colosii lui Memnon. Punctul final a fost Aswan, cu barajul lui, apoi templul de la Philae. Cu toate astea, croaziera a avut parfumul ei distinct, neprogramat, aparte de explicatiile ghidei. Pentru ca mi-a dezvaluit Egiptul in forma lui pura, nefardata. Malurile deseori salbatice, cu oameni imbracati in galabii aparind ca niste pete fantomatice, magari scheletici, cu ochi tristi, case darapanate, din care se scurgeau fire subtiri de fum... Nilul e apa lor sfinta. Asa a fost mereu. Si nici macar vapoarele albe, pretentioase, care duc in spate turisti de toate soiurile, nu pot schimba asta. Egiptul a inceput acolo... Aurul e pentru faraoni.

El, eL si eu

Exista El si exista eL. Uneori, El se transforma in eL si invers. Deseori, cei doi devin EL sau el, dupa caz. Nu conteaza ca sint teribil de diferiti, sint si gramezi de lucruri care ii unesc. Ii mai unesc si ii despart eu. Pentru mine, El si eL inseamna ani din viata, lacrimi si surisuri, clipe de teroare si de izbinda, zile, nopti si dupa-amieze. Si dimineti, ca sa fie cercul complet. Ce insemn eu, habar n-am. El si eL insemna mult trecut, o felie de prezent si un strop de viitor. Ce insemn eu, habar n-am...

Fals jurnal de calatorie (2)

Egipt. 24 decembrie 1994-3 ianuarie 1995. Prima si singura data pina acum cind am mers cu o excursie organizata. Nu eram eu aleasa, dar, cum cei intrebati inaintea mea au refuzat, s-a ajuns la mine. Un soi de premiu de la locul de munca. Aveam bani putini, de fapt acei 225 de dolari pe care ii pastrase mama de la calatoria in Israel. In fine, asta conteaza mai putin. Am fost teribil de chibzuita, m-am intors cu vreo 170 de dolari. Am plecat pe o splendida furtuna de zapada in ziua de Ajun si am ajuns la miezul noptii intr-un Cairo tacut, la 20 de grade. Asa ca am lepadat de pe mine straturi-straturi: hanorac, geaca de blugi, pulover, helanca. Pina la tricou. A doua zi eram racita cobza. Asa a inceput excursia mea de 11 zile in Egipt. Muzeul de Egiptologie, prima oprire intr-un oras colorat, inghesuit, plin de arome si duhori. Dacii vechi pe strazi, soferi nebuni, care nu respecta nici o regula, oameni care merg pe biciclete ducind pe crestetul capului tavi imense cu piini si pedaleaza ca apucati. Spre dupa-amiaza, piramidele si Sfinxul. Nu sint originala, am trait aceeasi senzatie ca multi altii. Imi inchipuiam ca o sa mergem ore intregi prin desert si ca o sa zarim piramidele tisnind din nisip ca o speranta rotunjita. Uimire prabusita, pe care am intilnit-o si in romane, cel mai recent in "Fascinatia raului" de Florian Zeller. Piramidele si Sfinxul sint la marginea orasului, la o jumatate de ora de mers cu masina. De departe, par banale. Ca intr-un poster pe care il vezi zilnic si nu te mai surprinde. Totul se schimba in preajma lor. Abia atunci ti se taie respiratia. Abia atunci te simti gindac. Abia atunci te coplesesc. Senzatie foarte dura si pura. Una care ti se lipeste de minte pentru totdeauna, ramine agatata de ginduri, te inteapa ori de cite ori crezi ca ai izbutit ceva. Amintirea lor te aduce cu picioarele pe pamint.

To follow...

Draga X,

N-am crezut ca voi mai fi vreodata geloasa din cauza ta. De fapt, n-am crezut ca voi mai fi geloasa punct. Dar cu atit mai putin din cauza ta. Numai ca am redevenit. Pentru o clipa fioroasa si alerta, ca un fluturat de aripi sub nasul meu saturat de arome. Piscatura aceea acida, senzatia aceea de tremur greu de strunit, lacrima gata sa se inchege in cuta pleoapei, vocea gata sa se piarda in ascutimi stridente. A durat o clipa. Mai lunga decit clipele obisnuite. S-a prelungit in somn, si-a facut loc in vise, le-a reconstruit dupa capul ei si mi-a lasat, spre dimineata, in zgomot de zori sparte abrupt, gustul acru al neputintei. Al zadarniciei.

Nu vreau sa-mi pierd echilibrul. Nu vreau sa alunec in tenebre din cauza ta. Am facut-o o data si boala s-a intins pe citiva ani. A trebuit sa sufar si sa uit. Sa ma vindec zi cu zi, minut cu minut, indepartind mereu coji uscate de bube de pe sufletul napadit de puroi.

Iluzie... Sint lucruri care nu trec niciodata. Amortesc doar si iti lasa impresia ca le poti manevra. Am putut, probabil o sa mai pot. Dar nu azi, nu acum. Gelozie, bine ai venit, prietena draga! De mult n-am mai facut o birfa impreuna. Stai un pic, hai sa bem o cafea, vrei si putin lapte, un fursec? Ramii azi linga mine, trebuie sa-i spun cuiva ce se intimpla. Ramii azi. Doar azi... Te rog...