In fiecare zi trec pe strada Grigore Moisil si observ, din mersul taxiului, un balcon pe la etajul doi. Ingrijit, cu termopane curate si cu o banda de varuiala turcoaz in jurul ferestrelor. Ei bine, in fiecare zi in acel balcon sint rufe la uscat. Every single day. Socant. Blugi, cearceafuri, bluze, prosoape, perdele, de toate. Sint atit de zapacita de spectacolul lucrurilor agatate pe sirma incit nu incetez sa ma intreb: citi oameni locuiesc in apartamentul ala? oare spala toti, cu rindul? de mina sau la masina? or avea o masina din aia uriasa, care merge la foc continuu? or spala si rufele altora? Pentru ca balconul e mereu plin. Asa mi-am amintit de confesiunea intimplatoare a profesoarei mele de istorie din scoala. Intr-o tabara, pe la Breaza cred, mi-a povestit ca ea isi uraste hainele puse la uscat. Ca mereu le atirna pe sirmele de jos ale balconului pentru ca nu suporta sa le vada spinzurate in vazul tuturor. Dupa ce erau uscate si calcate, le iubea din nou. Isi recapatau atributul de "pulover favorit", "fusta pentru mers la teatru", "esarfa care se potriveste cu taiorul bej", "pantalonii de mers la cumparaturi" etc. Si stiti ceva? Cred ca avea dreptate. Rufele expuse parca au ceva vag indecent si umilitor. De acum incolo, nu voi mai privi in balconul meu. Decit atunci cind masina de spalat se odihneste.
20 comments:
Cata dreptate...
Vag indecent...eu as spune ca mai mult decat....rufele intinse sunt marfa pt toti obsedatii....ia gandeste-te, un ciorapel cu banda adeziva, un chilotzel de marimea unei batiste mototolite, rozaliu, negru sau rosu, un maieu dantelat, incendiaza mintea unui pervers...
Cand insa vine vorba de o pijama, de un prosop, de un pulover, atunci sarma noastra de pe balcon devine subiect de barfa pt toate gospodinele din imprejurimi..."Ai vazut cum intinde aia rufele, nici nu le scutura bine, le pune la gramada"sau "Doamna de la etajul 3 are rufele asa albe si aranajate pe sarma, cred ca le pune asa ca sa nu le mai calce..."
Asa ca oricum le-ai aseza, Lumi, vei naste controverse, vei starni perversii din cartier...
Eu zic sa le pui in casa, pe un suport pt uscat rufe...nu?
oare posturile astea ale noastre nu sunt tot un fel de budigai intinsi la uscat? Unii sunt convins ca asa le vad...
Ai dreptate, Ingrid. Suportul pare sa fie solutia si chiar il folosesc. Doar ca uneori nu e suficient de incapator. Atunci aterizeaza in balcon "prisosul".
Da, probabil ca unii le vad ca pe niste lenjerii agatate pe sirma. Eu totusi cred ca "ne spalam rufele in familie":-) chiar daca blogul e public.
Suportul pt rufe e ideal. Urasc sarmele pline de rufe intinse pe balcoane, poate de cand eram mic si balconul mare al familiei mele era mereu plin de rufe.
Oricum, imi plac rufele aerisite, care miros a curatenie si soare.
Cronicaru,
Este si asta o ipoteza, cu budigaii intinsi la uscat. In cazul acesta, trebuie sa recunosti si ca multi dintre noi putem fi considerati membrii unei comunitati perverse, care ne pipaim budigaii in fiecare zi. Nu e o imagine tocmai frumoasa, nu?
Ok, deci tu, cronicare, zici ca blogul e o sarma, iar scrierile sunt niste rufe intinse la uscat...
Eu nu cred asta...nu vad nici un prosop mototolit si mirosind ,dimpotriva vad perdele din organza,transparente,mirosind a flori, puse la zvantat, perdele in spatele carora ne ascundem de dragul de a ne ascunde...noi toti, cu gandurile si framantarile noastre...
io nu stiu cum e sa-ti fluture rufele in balcon, ca le spala mama la ea acasa. confort la maximum!
ingrid are dreptate. asa vad si eu blog-urile de tipul asta, nu cele de la job, care sint scrisnite si incrincentate. si pe care unii dintre noi le-au abandonat. si poate uneori nici nu ne ascundem. doar ca ne place jocul asta cu porecle.
Intr-adevar e minunat jocul asta cu porecle, chiar daca pe alocuri ne stim identitatile...nu e insa un joc pervers, ci unul al iesirii din monotonie, al strigatelor launtre ale fiecaruia...
E o forma de a comunica cu ceilalti, o forma de comunicare libera fara angajamente, fara corecturi...E un fel de jurnal comun, o sete colectiva de exprimare a gandurilor, a lucrurilor care ne impresioneaza in orice clipa.
Personal, va admir pe toti cei care va expuneti aci cate o particica din voi, pe tine Lumi, pe Shmeny, pe Cronicar, pe Marian...
Multumesc pentru admiratie, Ingrid. Stii, voiam sa-ti sugerez sa-ti deschizi si tu un blog. Dupa cit de frumos scrii in comentarii, chiar ca e pacat sa n-ai.
Mda!Cred ca am rosit un pic...
Nu stiam daca mai pot scrie, timp de 8 ani nu am mai scris decat texte scurte si de nevoie, pt jobul meu...adevarul e ca pentru sufletul meu n-am mai scris, de teama de a nu fi ridicola sau de teama ca scriu doar de dragul de a scrie fara sa am intr-adevar ceva de spus...
sincera sa fiu, cred ca imi voi face blog cand voi avea certitudinea ca vreau sa transmit ceva, ca stiu cum sa o fac si ca nu il fac doar pentru un singur material.
in principiu, cred ca nu mai dureaza mult pana ma voi decide...
e un rahat blogul beta
reveniti
nu poti sa comentezi decat ca anonim, nu permite logarea, habar nam de cauze
cronicaru
scuze
asa se intampla cand esti blocat in automatisme si nu mai citesti ce scrie pe ecran
asta e marele comentariu pe acre vroiam sa-l postez:
Ingrid, abia asteptam sa-ti vedem budigaii, ca sa ramanem la acealsi capitol.
Hai sa facem un pariu: Cum credeti ca vor arata budigaii lui Ingrid?
1. albi cu inimioare rosii pana la genunchi
2. negrii de dantela, acopera jumatate de fese
3. rosii, de fapt rosie, o simpla sforicica
:))
Scuze lumi ca lansez pe blogul tau astfel de nebunii, dar nu m-am putut abtine.
eu votez pentru varianta 2:-)
V-ati gandit ca poate Ingrid nu poarte budigai si de aceea nu ne arata nimic? :))
Rusinicaaaaaa!!!!
Eu nu am indraznit sa ma gandesc la ce fel de chiloti purtati....cronicare, parca citisem ca tie nu iti plac textilele, ce treaba ai tu cu desuurile mele???
oricum, ca sa satisfac curiozitatea cuiva voi spune ca varianta 2 este buna, insa combinata si cu o alta....
Pt Marian - nu indraznesc sa umblu chiar dezgolita, pt ca bunica mea m-a invatat ca intotdeauna sa port chiloti si ciorapi misto, in eventualiatea ca ajung in spital, asa pe neprevazute, sa nu ma fac de ras, haha!!!
scuza-ma, ingrid, daca am sarit calul, dar nu m-am putut abtine. oricum, am ales varianta care-mi place mie.
Nu eram suparata pe tine si, de altfel, pe nimeni....si cel care a pus problema desuurilor va fi chelfanit...vad eu cum si in ce conditii...
Spre rusinea mea... mare rusine. Nu mai stiu cine e anca. Anca cea blonda... am vagi amintiri despre ea si despre intamplarea cu Ciprian. Stiu insa cum e sa devii inginer fara sa stii de ce... stiu ce inseamna sa iti arunci ochii, zilnic, spre aceleasi ferestre si sa incerci sa iti dai seama despre cei ce populeaza acea casa in functie de cum arata balconul lor... Si mai stiu ce e acela un an prost.
EU vreau in Chile. Si mai vreau o masina noua. :-)
suport rufe super pe care il poti monta oriunde vrei tu!!! www.uscatorrufe.ro
Post a Comment