Educatia zinelor

De mult n-am mai vazut un film intreg. Pina aseara. Fara sa aleg, am butonat si m-am oprit la prima pelicula care incepea la ora respectiva, 21:00.

Am vazut un film foarte frumos. "La educación de las hadas", educatia zinelor, spaniol, dupa romanul unui francez cu nume batav, Didier Van Cauwelaert.

Imi plac astfel de povesti. Povesti in care oamenii se indragostesc la prima vedere. In care apar copii precoce si, in acelasi timp, inocenti. Copii care inteleg absenta unui tata, dar care cred inca in zine. Povesti care absorb alte povesti, precum cea a studentei algeriene aflate in Spania in trecere spre Sorbona, interpretata de Bebe (uneori imi suna in minte cuvintele melodiei ei "Malo": "Mi carita de niña linda se ha ido envejeciendo, en el silencio cada vez que me dices puta se hace tu cerebro mas pequeño"). Povesti in care apare un supraveghetor de supermarket cu riduri si burta si care crede ca toate angajatele trebuie sa-i cada in pat - sau in masina, ca e mai expeditiv. Povesti in care ei au meserii incredibile: ornitolog - ea, creator de jucarii - el. Povesti in care totul merge bine pina cind incepe sa mearga rau. Si nu stii de ce. Banuiesti si banuiesti corect. Se intimpla unul dintre acele lucruri care ii fac pe oameni sa ia decizii drastice si egoiste in dorinta lor tocmai de a nu fi egoiste. Si finalul e salvat pentru ca e deschis. Asa e cel mai bine.

Filmul se incheie cu o imagine care ingheata si se transforma in coperta unei carti pentru copii. Intr-un fel, e normal. Doar e vorba despre zine.