Friday, March 09, 2007


Fals jurnal de calatorie (1)

1990 - Israel. Prima iesire din tara. A fost un soc. Am stat o luna de zile la unchiul meu, linga Tel Aviv, impreuna cu mama si frate-miu. Fara un ban in buzunar fiindca la noi se dadeau 75 de dolari de om, insa i-am capatat la multa vreme dupa ce ne-am intors. Am vazut, am tinjit, am savurat. N-am putut sa intru in biserica din Nazareth pentru ca aveam un maiou decoltat si fusta scurta. Am suspinat, dar m-am invatat minte. De a doua zi m-am imbracat adecvat, ca sa nu mai ratez si altceva. Tot ce vedeam mi se lipea de minte. Ierusalimul intortocheat, Haifa cea frumoasa, asezata intre munte si mare (e in poza), lacul Kinneret, granita cu Iordania, pe care am banuit-o un fel de gard al unei proprietati private (si chiar asa era!), shuk-ul colorat cu tarabele diverse, cu arome impletite (abia atunci vedeam o taraba cu peste linga una cu flori), portul Jaffa, de unde am cumparat raci mititei, supermarketul Ramat Gan, unde era sa mai pierd de zeci de ori, vitrinele la care ma holbam un pic mai mult decit ar fi trebuit, ca sa aud imediat vocea lui unchi-miu: "Vrei ceva? Zi daca vrei!". Voiam, dar nu puteam sa zic. Voiam multe. Totul era nou. Kinley de mango, care a ramas sucul meu preferat, desi nu l-am mai gasit nicaieri dupa aceea, religiosii cu perciuni cirliontati si palarii negre, rotunde, autobuzele care ne duceau aproape de Mediterana cea incredibil de albastra, oamenii care strigau inainte de statii: "Rega, rega!" (pina la urma am aflat ca inseamna "aici"), pita in loc de piine, Rosh Hashana, anul lor nou, cind se gatesc mincaruri dulci (mi-a venit sa vars dupa puiul cu miere, nuci si stafide). Totul. Am vazut o singura cladire partial distrusa din cauza unei explozii care s-a petrecut chiar in perioada cit am stat noi acolo. Am plecat nebuna si am ajuns intr-un Bucuresti cenusiu, murdar, apasator. Mi-au trebuit luni intregi ca sa scap de mirosul marii din nari, sa uit strazile luminate, sa nu mai salivez dupa Kinley de mango. Si mi-am dorit un ca Bucurestiul sa devina alt oras.

16 comments:

Oana Anca said...

Ii spuneam surorii mele in urma cu cateva zile ca mi-ar placea sa stau in alt oras: Timisoara, Brasov, Bucuresti...Mi-a spus ca ceea ce ma atrage e necunoscutul, ca odata cunoscut un oras imi va parea la fel de plictisitor cum imi pare acum Oradea. Nu spun ca nu-i un oras frumos si mult mai civilizat ca altele, dar uneori il simt prea...cunoscut. Desi, cu siguranta aceasta cunoastere ma face sa ignor unele amanunte cum ar fi o casa deosebita de pe Republicii, un balcon cu flori, un parc in care n-am mai iesit de ceva timp, Felixul care-i la 2 pasi si pe langa care trec indiferenta cand merg la tara, etc.
Stiu ca nu la asta te referi in post-ul tau. Am calatorit putin si eu, probabil mult mai putin ca tine. Imi plac alte tari din perspectiva unui turist. Nu stiu daca as putea trai acolo insa.

V.I. King said...

Anca,
Ai mare dreptate. Am stat mai bine de 2 luni in Olanda. La inceput, sa zic primele 2-3 saptamani vedeam numai partile frumoase, insa odata vazute, am inceput sa le consider normale si sa vad si partea negativa a locurilor. Plus ca atunci cand te duci ca turist esti mult prea avid sa vezi lucrurile ce ti se par interesante, nu ai timp de carcoteli. Deviza mea: sa nu fac nici-o calatorie acolo pe unde am mai fost. Dar mai sunt si exceptii. La mine exceptiile sunt Austria si Anglia, unde consider ca am vazut prea putin. Cel putin in Austria, daca nu stai macar 10 zile in zona Salzburg, n-ai vazut nimic. De Israel, nu stiu ce sa zic, sunt ceva mai reticent, asta si datorita imaginilor pe care le vedem la TV. E drept ca astea uneori pot deforma realitatea, insa nu stii ce sa mai crezi.

lumi said...

oana, nu mi-a trebuit mult timp ca sa-mi dau seama ca nu pot trai in alt oras decit bucurestiul. reactia de atunci, din 1990, a fost una, cred, fireasca, dar trecatoare. pur si simplu, imi doream ca si orasul meu sa arate altfel intr-un viitor care acum se amesteca tot mai mult cu prezentul. a fost o intimplare ca am vazut israelul inaintea altor tari, de aceea a fost primul meu reper.
gabi, ai anticipat, involuntar probabil, o intimplare pe care voiam s-o povestesc intr-un alt post. de aceea nu dezvolt acum. israelul e o tara ciudata, dar interesanta. unchiul meu a plecat acolo acum mai bine de 30 de ani pentru ca s-a casatorit cu cineva care se numea bercovici. voia oricum sa nu mai stea in romania si s-a nimerit sa fie israel. s-a invatat sa traiasca acolo, mereu ne spune ca e o chestiune de obisnuinta, de adaptare. sigur, nu obligatorie. unii se pot adapta, altii nu. pentru mine a fost, cum spuneam si mai sus, intiiul contact cu o lume diferita. e motivul pentru care este atit de important.

Oana Anca said...

Mie imi place Bucurestiul. Chiar daca majoritatea ardelenilor incearca sa ma convinga de contrariul. Cred ca frumusetea lui in ochii mei e data si de oamenii de-acolo pe care ii cunosc. Era o vreme cand nu prea aveam prieteni bucuresteni si spuneam ca e un oras frumos, dar e pacat ca-i locuit. Bucurestenii pe care i-am cunoscut ulterior mi-au schimbat parerea. In bine:).

Anonymous said...

Am calatorit acum doua seri in Orasul de Smarald. Cu mine erau micuta Dorothy, care avea niste pantofi fermecati, insa nu stia sa-i foloseasca, Leul,ce-si cauta curajul, si Sperietoarea, fara minte si extrem de relaxata.
Am umblat pe strazi, iar casele radiau o usoara lumina verzuie. La palat, care, fireste, era construit din piatra verde, am intilnit o vrajitoare buna, care mi-a soptit, suav, la ureche: "Baaasessscu"

Anonymous said...

Am stiut atunci va vrajitorul din oz nu e decit un sarlatan. Au stiut-o si Dorothy, si Leul. Sperietoarei nu i-a pasat, pentru ca a ramas primar la Oz.
Cred ca se va intelege bine cu Bassesscuu.
M-am intors, sa ruginesc, in Romania. Aici nimeni nu crede in vrajitori. Doar in vrajeli

Unknown said...

mi-a picat asa bine ce am gasit aici! aromele necunoscutului, foamea de spatii noi, bogatia de mirosuri, de trairi... ca intr-o gentuta in care se amesteca 1001 de lucruri!
multumesc!

Anonymous said...

Stii cum e, Lumi, cu toate senzatiile, miresmele, peisajele intiparite...iti doresti sa faca parte din viata ta, o data ce le-ai cunoscut si incep sa dispara in momentul in care apare un Paris, o Roma, o Venetia, o Barcelona, un Berlin, un New York, un Helsinki....pentru ca din fiecare oras, fiecare tara , vei vrea sa compui, probabil, orasul ideal...care sa aiba miresmele preferate, mancarurile delicioase, oamenii calzi, peisajele incantatoare...oricum, din proprie experienta iti spun ca, le pastrezi in minte pe toate ...nu se altereaza nimik o dat acu trecerea vremii....
Sfarsesti, pana la urma, in Romania, Bucuresti...sau poate nu???

lumi said...

si mie bucurestiul mi se pare frumos, oana. ador, pur si simplu, zonele de strazi cu case vechi, nu m-as mai satura colindindu-le. uneori doar in gind si mi-e de ajuns. anonymous, cred ca poti rugini oriunde, nu doar in romania... cu placere, follow me! cu riscul de a plictisi la un moment dat, o sa continuu falsul jurnal. sint de acord cu tine, ingrid. idealul e greu de compus, de aceea ne facem propriul puzzle. pentru mine intoarcerea e mereu in bucuresti.

Unknown said...

daca ar fi dupa mine mi-as lua toti prietenii si i-as duce intr-o calatorie de initiere la oxford. doamne, ce ne-am mai distra cu totii acolo, cite lucruri am vizita, am locui intr-un colegiu sau in niste garsoniere, am merge la cluburi, of, anglia e minunata! cu voi ar fi si mai si! un singur lucru as schimba: as duce insula aia fermecata intr-un loc mai cald. in spania, de exemplu!

V.I. King said...

Lumi,
nu iei tu mai bine exemplul meu, cu serialul despre Korea (na, ca ma laud) si faci un serial despre Israel, asa cum ai perceput tu locurile, oamenii de acolo?
Asta ca tot ziceai ca vrei sa povestesti ceva. E o idee, sau cel mult o rugaminte. :)

lumi said...

gabi, voiam sa fac o serie, dar nu doar cu israel, ci cu toate locurile in care am fost. si chiar o s-o fac... toate au ceva interesant, de la macedonia pina la australia. na, ca m-am dat de gol!

lumi said...

shmeny, tu esti privilegiata. ai vazut acea insula si acea peninsula la care visez de nici nu mai stiu cind. bine, la londra am fost, intre doua avioane si doua aeroporturi, pe soseaua de centura. n-am vazut decit depozite si iarba:-))

cronicaru' said...

lumi, sarumana ca-mi deschisesi ochii. ma trecuse si pe mine un gand sa-mi amintesc odata cam pe unde am fost (si cei care ma cunosc stiu ca nu fac figuri, ci doar uit ca tontu) sa scriu dreaq undeva ca cien stie ce senilitate ma loveste mai tarziu... Dar ideea ta cu jurnalul e betoana. Numai ca trebuie sa caut io bine prin cotloane imagini de pe unde fusei...eee, om vedea...

ps.londra, cel mai misto oras pe care l-am vazut io

Anonymous said...

Ce frumos! Tu ai stiut intotdeauna sa exprimi in scris ce simti, ce gindesti, ce traiesti. Intr-adevar, am trait o luna de vis. La intensitate maxima. Imi amintesc atit de multe de atunci. Parca dintr-o data am vazut lumina dupa ce traisem pina atunci numai in intuneric.
Paradoxal, acolo fiind mi se facuse un dor nebun de Bucurestiul cenusiu. Pentru ca el insemna acasa.
Cata

lumi said...

cronicare, ma bucur ca ti-am dat o idee. abia astept s-o vad "in carne si oase". nu-i asa, cata? ce frumos a fost si ce mici eram! dar tu stii ca, oriunde as pleca, mereu mi se face dor...